Fiecare ființă visează și își dorește, cu o intensitate mai mică sau mai mare, să își găsească sufletul pereche în acestă viață. Fiecare căutare de acest fel începe cu norocul începătorului și se termină cu proba învingătorului.
Ce își poate dori mai mult o ființă decât împlinirea prin iubirea care să o desăvârșească ? În această mare aventură, căutătorului îi este testată credința si stăruința, perseverența. Această cautare se transformă într-o mare aventură spirituală.
Fiecărui spirit îi este sortită o entitate de polaritate opusă pe care o caută timp de mai multe vieți. Când ai norocul să întâlnești acea ființă, viața este strălucitoare, dragostea izbucnește din profunzimea sufletului și devine o permanență în viața de zi cu zi.
Însă cei care au asemenea aspirații trebuie să fie pregătiți să primească această grație, să o întâmpine și să o slujească. Pentru a ajunge la starea în care suntem pregătiți să primim și să apreciem lângă noi sufletul pereche, trebuie să învățăm să respectăm iubirea. Iubirea care este respectata oriunde este întâlnită, îl respectă la rândul ei pe cel ce o poarta în suflet. Focul dragostei trebuie întotdeauna întreținut.
Nu iubitul sau iubita este vinovat, vinovată pentru ceea ce se petrece în sufletul nostru. Nu grijile vieții sunt cele care sting iubirea, ci superficialitatea cu care o tratam, neglijând-o. Dacă uiți să dăruiești iubire, nu vei primi decat indiferență. Dacă cauți îndârjit iubirea, ea nu vine atunci când iți dorești cel mai mult, tocmai pentru a-ți testa credința și aspirația. Ea vine, de obicei, când ești singur, dar ești pregătit interior pentru a trai intensitatea unei experiențe de acest tip.
Fii fericit când simți că ai găsit iubirea adevărată. A doua oară s-ar putea să te umilească, dacă o umilești și o faci să sufere. În general oamenii caută iubirea pe care nu știu sa o păstreze, dintr-o mare superficialitate. De obicei iubirea este redusă la atracția sexuală și aici se face o mare eroare. A iubi profund înseamnă a iubi cu inima, cu sufletul, cu mintea. Acest sentiment profund trebuie dovedit cu inima, cu sufletul, cu mintea, prin bunătate, blândețe efort susținut, curaj, perseverență, sacrificiu, prietenie adevărată, și prin fapte, nu doar prin vorbe deșarte. Cei pe care îi iubiți nu trebuie chinuiți cu egoismul sau gelozia voastră.
Forța iubirii nu trebuie redusă la o simplă atracție trecătoare. Iubirea adevărată este încercată, dar ea își pierde din strălucire atunci când neglijența, rutina, lenea se strecoară în viața unui cuplu. La adevărata iubire se ajunge după mai multe vieți în care se învață toate aspectele iubirii.
Acolo unde vedeți că oamenii se iubesc nu trebuie sa interveniți, căci faceti un păcat.
Ținând seama de condițiile anterioare, cum ar trebui sa procedăm pentru a ne găsi sufletul pereche și de ce nu ne apare foarte curând ? Rezistând «dragostei la prima vedere», adică acelei atracții sexuale care nu generează în noi sentimente profunde, învățând să avem relații platonice, pentru o perioadă de timp, cu sexul opus – ne apropiem mai mult de sufletul celui de lângă noi, putem comunica mai ușor la nivel profund, sufletesc, nu numai fizic, învățăm sa-l cunoaștem pe celălalt. Aceasta nu trebuie sa constituie o regulă, uneori avem nevoie de timp și experiență pentru a înțelege aceste lucruri.
Fuziunea amoroasă trebuie să aibă caracter sacru pentru a conduce la extaz, altfel ea este doar o pală imagine a ceea ce ar putea fi. Adevărata comunicare între suflete conduce la extazul amoros, care nu se poate produce atunci când între două ființe există o simplă atracție, care se poate consuma la fel de repede precum a început, un foc de paie care se aprinde repede, dar care se stinge la fel de repede. Relațiile amoroase profunde apar între oamenii care se dezvăluie complet unul față de celalalt, între care există un sentiment profund de încredere, respect și ocrotire, între care nu mai există nici un fel de ziduri interioare create din frică.
Înțelegând cine sunt, cu adevărat, cei de lângă noi, ne va ajuta să nu mai fantasmazăm și să avem o parere obiectivă asupra celor de lângă noi. Fiecare om trebuie luat de acolo de unde se găsește, înțeles și ajutat cu iscusință pentru a merge mai departe.
La începutul oricărei relații apare un fenomen de dependență, dar și de euforie, nefiind o stare de fericire stabilă, deoarece nu se bazează pe sentimente de dragoste matură și profundă, se estompează în timp, iar cei doi ajung să o caute în altă parte, la alte persoane. Pentru a reuși să trăiești adevărata dragoste trebuie să ai o stare de forță și de independență interioară.
Când discipolul e pregătit maestrul apare – și cum dragostea este cel mai mare maestru din acest univers, ea nu poate apărea într-o formă matură decât în momentul în care ființa care și-o dorește a atins o anumită stare de armonie și de maturitate interioară.
Există o modalitate de a fi fericit într-o relație, iar aceasta este de a considera relațiile exact în scopul în care au fost destinate și nu în scopul pe care i-l atribuie fiecare din noi. Relațiile te solicită în mod constant, te cheamă în mod constant să creezi, să exprimi și să trăiești experiența unor aspecte din ce în ce mai grandioase ale ființei tale, a unor viziuni din ce în ce mai mărețe despre tine insuti, a unor versiuni și mai magnifice despre tine însuți. Acest lucru nu-l poți realiza niciunde în afara unei relații, unde aceste lucruri se realizează imediat, cu un impact maxim și într-un mod foarte pur. Numai printr-o relație cu alți oameni, locuri și evenimente putem exista în acest univers. Odată ce înțelegi foarte clar acest lucru, odată ce îl aprofundezi, binecuvântezi în mod intuitiv fiecare experiență, orice întâlnire umană, dar în special relațiile de cuplu, deoarece le observi constructivitatea în sensul cel mai înalt.
Toate relațiile pot fi folosite pentru a te descoperi pe tine, pentru a-ți descoperi Sinele. Când relațiile de dragoste eșuează, ele eșuează deoarece s-a intrat în aceste relații cu motivații greșite. Majoritatea oamenilor intră într-o relație gândindu-se mai degrabă la ce pot obține din acea relație, decât ce aduc ei în ea. Și asta o fac în mod inconștient, de cele mai multe ori. De cele mai multe ori este privită ca un troc ascuns, mai precis: «dacă X nu îmi dă asta eu nu- l mai iubesc, daca Y nu face asta pentru mine, s-a terminat…etc».
Scopul unei relații nu este ce parte din celălalt ai putea sa capturezi și să păstrezi, ci cum ai putea sa te desăvârșești prin acea relație. Este romantic să spui că tu erai «un nimeni» până când a apărut o anumită persoană, dar acest lucru nu este adevarat. Ba chiar se aruncă asupra acelei persoane o povară incredibilă, aceea de a fi altcineva decât este de fapt. Pentru că nu vor să te dezamăgească, ei încearcă din răsputeri să facă niște lucruri și să fie altcineva decât ceea ce sufletul lor este cu adevărat. Ei nu mai pot să se încadreze în imaginea pe care tu ai construit-o despre ei, nu mai pot rămâne în locurile pe care tu le-ai dat sa le joace și astfel crește resentimentul și urmează apoi mânia.
Dar acest aspect poate fi și unul benefic. Adică, la începutul unei relații, când fiecare își dorește să se transforme într-un anumit fel pentru celălalt, să se auto-transfigureze și să-l transfigureze pe celalalt, în aceste etape producându-se adevarate transformări alchimice ale ființelor. Acestei faze a relației îi corespunde energia începutului care încarcă relația într-un mod inefabil și sublim.
Apoi, odată cu trecerea timpului, personalitatea fiecăruia tinde să revina la ceea ce este ea cu adevărat și să-și exprime toate aspectele sale în mod plenar. În aceste momente se constată în relație că s-a schimbat ceva. E foarte romantic să afirmi că, în clipa din care a intrat cineva în viața ta, te simți desăvârșit.
Totuși scopul unei relații nu este aceea de a avea o altă persoană care să te desăvârșească, ci de a avea pe cineva cu care să împărtășești desăvârșirea ta, iar prin acest aspect se poate caracteriza și maturitatea, maturizarea unei relații. Poate ca paradoxul relațiilor umane este chiar faptul că nu ai nevoie de o anumită persoană pentru ca să trăiești plenar experiența iubirii, dar fără o altă persoană care să trezească în tine aceste aspecte ele ți-ar rămâne necunoscute. Acesta poate constitui atât misterul cât și minunea, atât frustrarea cât și bucuria experienței umane.
Testul relațiilor este dat de faptul de cât de bine s-a încadrat celalalt în idealul vostru și cât de mult v-ați ridicat voi la idealul lui sau al ei. De fapt, singurul și adevăratul test constă în cât de bine v-ați ridicat voi la nivelul idealului vostru.
Toate relațiile sunt sacre, deoarece numai ele oferă cea mai mare ocazie a vieții de a crea și de a produce experiența celei mai înalte conceptualizări a Sinelui vostru, celei mai înalte conceptualizări a ființei voastre. Relațiile eșuează atunci când ele nu sunt considerate ca fiind cea mai înaltă ocazie de a crea și de a produce experiența celei mai înalte conceptualizări a celuilalt, ceea ce înseamnă o maturizare a propriei persoane, dar și a relației. O relație eșuează atunci când ne concentram doar asupra celuilalt, când suntem obsedați de celălalt, iar propria noastră ființă pare ca nu ne mai interesează, trăim doar prin și pentru celalalt.
Cum este celălalt ? Ce face celălalt ? Ce are celălalt ? Ce spune celălalt ? Ce plănuiește celălalt ? Ce cere ? Ce gândește ? Ce speră ? De fapt, trebuie să conștientizăm că singurul lucru care contează este, ce este fiecare dintre noi in raport cu acele lucruri. Cea, mai iubitoare persoană este, de fapt, cea care se concentrează în jurul propriului Sine, cea care depune toate eforturile pentru a- și realiza natura sa divină. Dacă nu-ți poți iubi propriul Sine, nu poți să-l iubești pe celălalt.
Majoritatea oamenilor fac greșeala de a căuta dragostea de Sine prin dragostea pentru celălalt. Ei gândesc:«Dacă eu îi voi iubi pe ceilalți și ei ma vor iubi pe mine. Atunci eu sunt demn de a fi iubit și mă pot iubi eu însămi». Dar avem și reversul acestei situații în care mulți oameni se urăsc deoarece simt că nu există nimeni care să-i iubească. Aceasta poate fi considerată o boală – care se manifestă atunci când oamenii sunt «bolnavi din dragoste» – deoarece adevărul este că alți oameni îi iubesc cu adevărat, dar acest lucru nu contează.
Indiferent de cât de mulți oameni își manifestă dragostea pentru ei, lor nu le este destul. Mai întâi, ei nu te cred. Cred că încerci să-i manipulezi – încerci să obții ceva de la ei. Cum ai putea să-i iubești pentru ceea ce sunt ei cu adevărat ? Nu, trebuie să fie o greșeală. Precis vrei ceva ! Dar oare ce vrei ? Ființele care nu au încredere în propriul Sine se găsesc deseori în fața întrebărilor: Oare cum de mă iubește ? Ce a văzut la mine ? Ele stau și încearcă să realizeze cum ar fi posibil să fie iubiți cu adevărat de cineva. Așa că nu îi cred pe ceilalți și pornesc o adevărată campanie pentru a-l face pe celălalt să dovedească aceasta.
Trebuie sa dovedești că iubești. Pentru a face aceasta, la început ți se va cere să-ți schimbi comportamentul. Apoi dacă ajung să creadă că sunt iubiți, încep imediat să-și facă griji în legătură cu cât timp vor fi în stare sa păstreze dragostea celuilalt. Așa că pentru a nu pierde dragostea celuilalt, ei încep să-și schimbe comportamentul. Aceasta nu este rău atât timp cât se produc transformări reale în ființă și atât timp cât exista o aspirație conștientă spre desăvârșire.
Când relația devine stagnantă din punct de vedere spiritual, când se pierde aspirația profundă spre desăvârșire, cei doi se pierd în acea relație. Intrând în acea relație, speră să se găsească pe ei înșiși, dar de fapt se pierd. Pierderea aspirației profunde spre desăvârșire, întreruperea căutării Sinelui într-o relație provoacă cea mai mare parte din amărăciunile din cupluri.
Doi oameni se unesc sperând că întregul va fi mai mare decât suma părților, dar descoperă că este mai mic (atunci când nu ne regăsim plenar într-o relație și facem mai puțin decât atunci când eram singuri). Ei se simt mai puțin decât atunci când erau singuri. Mai puțin capabili, mai puțin îndemânatici, totul ajunge să fie mai puțin incitant, mai puțin atrăgător mai puțin vesel, mai puțin mulțumitor, caci toate acestea sunt lipsite de lumina libertății interioare.
Pierderea libertății interioare, a aspirației spre desăvârșire face ca persoanele implicate în acea relație să simtă că sunt mai puțin, că au renunțat la o mare parte din ceea ce sunt pentru a putea fi și a rămâne în relație.
Și câte relații de acest gen nu vedem în jurul nostru, dacă nu facem și noi parte din una. Atunci când se pierde din vedere faptul că într-o relație intră doua suflete sacre pornite într-o călătorie sacră, nu se mai poate vedea scopul, motivul, aflat la baza tuturor relațiilor. Sufletul a venit în corp cu scopul de a evolua. Evoluam, devenim. Dar oamenii, în marea lor majoritate, folosesc relațiile cu absolut orice preț.
Relațiile personale sunt cele mai importante elemente în procesul devenirii. Relațiile sunt un teren sfânt. Ele nu au practic nimic de-a face cu celălalt și, totuși, deoarece ele îl implică pe celălalt, ele au cea mai mare legătură cu celălalt. De fapt prima relație a fiecăruia dintre noi trebuie să fie relația cu propriul Sine. Fiecare trebuie să învețe să-și cinstească, să-și îngrijească și să-și iubească propriul Sine divin. Fiecare trebuie să învețe să-și cinstească Sinele divin ca pe ceva de cea mai mare valoare, înainte ca al putea vedea pe celălalt ca având valoare.
Trebuie întâi fiecare să-și binecuvânteze și să-și vadă măreția propriului Sine pentru ca apoi să vadă același lucru și la ceilalți. Dacă îl veți recunoaște pe altul ca fiind sfânt înainte de a recunoaște sfințenia voastră, veți vedea că într-o zi nu o să vă mai placă asta, căci voi nu v-ați îndrăgostit niciodată cu curățenie sufletească de Sinele vostru. Cautați să vedeți ce sunteți, ce faceți și ce aveți voi într-un anumit moment, nu ce se petrece cu celălalt. Desăvârșirea voastră nu se află în acțiunea altuia, ci în acțiunea și în reacția voastră. Și aceasta ne-implicând egoismul, ci doar o aspirație copleșitoare de a deveni cu adevarat desăvârșiți.
Există lucruri pe care le poți face când reacționezi îndurerat și rănit la ceea ce este, spune sau face celălalt. Primul este să recunoști cinstit, în sinea ta și în fața celuilalt, exact ceea ce simți. Multora din noi le este frică să o facă, deoarece le este teamă că-i va pune într-o lumină proastă în fața celuilalt. Undeva, adânc în interiorul vostru, vă dați seama că este probabil ridicol să va simțiți așa. Că este meschin să vă comportați așa, deoarece sunteți mai buni decât atât, și atâta puteți și gata. De aceea este atât de importantă sinceritatea, atât față de propria persoană, cât și față de celălalt – dacă exista lucruri care nu-ți fac bine spune-i celuilalt, dar acceptă că și celălalt să-ți facă astfel de mărturisiri.
Trebuie să ne cinstim sentimentele, dar pentru aceasta trebuie să ne cinstim propriul Sine și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Cum vom putea înțelege și cinsti sentimentele altuia, dacă noi înșine nu putem să ne cinstim sentimentele din interiorul nostru ? Trebuie să ne aducem aminte că viață nu este un proces de descoperire ci unul de creație. Atunci când viață este trăită din punctul de vedere al controlului prejudiciilor sau a avantajului optim, se pierde beneficiul din viață. Se risipește ocazia. Se pierde șansa. Pentru că o viață care este trăită din prisma propriului beneficiu sau pierderi este o viață trăită din frică, iar viață trăită din frică este o neînțelegere profundă. Fiecare dintre noi înseamnă dragoste și nu frică. Dragostea ce nu trebuie protejată, dragostea ce nu poate fi pierdută. Dar nimeni nu va putea ști din proprie experiență atât timp cât consideră că are numai ceva de câștigat sau de pierdut din relația respectivă.
De fapt marele test al vieții nu este a pierde sau a câștiga ceva, ci a iubi sau a nu iubi. Persoana care încearcă să facă numai ce trebuie față de celălalt, adică să ierte repede, să arate compasiune, să depășească în permanență anumite probleme și greșeli de comportament, devine mânioasă și plină de resentimente și nu mai are încredere în nimeni.
Cum poate Divinul să pretindă un astfel de sacrificiu, suferința nesfârșită și lipsa de fericire, chiar dacă se spune că acestea se fac în numele dragostei ? În momentul în care devii conștient, hotărăști ceea ce este mai bine pentru tine. Aceasta este cel mai important lucru pe care majoritatea oamenilor îl ignoră.
Ce vrei să faci ? Care este scopul tău în viață ? Din punct de vedere practic, dacă te gândești ce este mai bine pentru tine în situații în care ți s-a făcut un rău, cel mai bun lucru pe care îl vei face este să oprești acel rău. Această hotărâre va fi bună pentru tine cât și pentru cel care-ți face rău. Pentru că, până și celui care face rău i se va face un rău mare atâta timp cât i se dă voie să continue. Neoprindu-l pe cel care face rău, nu-l vindeci, ci faci mai mult rău. Deoarece, dacă el consideră că răul este acceptabil, atunci ce învăța ? Dar în cazul în care descoperă ca răul facut de el nu va mai fi acceptat, oare ce i se va permite să învețe ? De aceea, a te purta cu ceilalți cu dragoste nu înseamnă, în mod necesar, să le permiți să facă tot ceea ce vor. Aceasta nu înseamnă că în relațiile umane, dacă ți se face un rău sa faci rău la rândul tău. Asta înseamnă pur și simplu, că ai permite celuilalt să facă rău continuu, nu reprezintă cea mai înaltă dovadă de dragoste nici pentru el, nici pentru tine.
Cel mai malefic lucru este de a spune ca răul nu există. Când se elimină interior orice posibilitate de a ți se face rău, de a ți se aduce un prejudiciu, sau de a avea o pierdere, cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să recunoști răul, prejudiciul sau pierderea ca o parte din experiența ta de viata. Ceea ce cred, spun sau fac ceilalți te va răni uneori, pană ce va înceta să te mai rănească. Ceea ce te va aduce acolo cât mai repede este o totală onestitate – să vrei de buna voie să afirmi, să recunoști și să declari exact ceea ce simți în legătură cu acel lucru.
Rostește-ți adevărul cu amabilitate, dar în totalitate fără să omiți nimic. Trăiește-ți adevărul cu blândețe, dar cu totală consecvență. Schimbă-ți adevărul cu ușurință atunci când experiența iți aduce date noi. Nici un om care judecă nu ar putea spune atunci când vi se face rău în cadrul relației să vă dați la o parte și să pretindeți că nu are nici o importanță. Atunci când te doare foarte tare este prea târziu să faci ca aceasta să nu aibă nici o importanță. Adică nu trebuie să accepți să ți se zdrobească inima, pentru ca apoi să poți spune: «am dat tot ce a fost mai bun în această relație, mi-am făcut datoria, mi-am îndeplinit obligațiile.
Dacă pe de altă parte, iți imaginezi că sarcina este de a încerca să fii ceea ce altcineva vrea ca tu să fii, absența regulilor și a urmărilor poate să-ți îngreuneze căutările. Să nu faci niciodată în cadrul unei relații ceva numai din obligație, căci aceasta mai devreme sau mai târziu vă va îndepărta de celălalt.
Orice relație este o mare șansă care ni se oferă pentru a ne cunoaște, pentru a înțelege și pentru a evolua. De aceea putem considera toate relațiile umane ca fiind sacre. Relațiile de lungă durată oferă ocazii pentru a crește împreună, pentru a te desăvârși alături de celălalt. Pentru a avea o relație de durată, ea trebuie începută din motive corecte. Nu trebuie sa începi o relație doar din frica de a nu mai fi singur, de a umple un gol, de a fi iubit, de a scăpa de depresie, de a-ți îmbogăți viață sexuală, sau pur și simplu pentru a scăpa de plictiseală. Nici unul din aceste motive nu dă rezultate și nici relația nu va da, doar dacă dragostea va interveni pe parcursul ei.
Adevăratul motiv pentru care intri într-o relație este pentru că te îndrăgostești. În momentul în care te îndrăgostești nu te gândești căror cerințe răspunde acest sentiment, ce nevoi iți vor fi satisfăcute. Pentru majoritatea oamenilor dragostea vine ca un răspuns pentru a-și satisface anumite nevoi. Toți avem nevoie de ceva ; în cuplu șansa de a ne satisface aceste nevoi este mai mare. Din acest moment cădeți de acord în mod tacit asupra unui târg: eu iți dau ceea ce tu îmi dai. Este o tranzacție despre care nu spuneți adevarul. Nu spuneți «negociez cu tine foarte tare» ci «te iubesc foarte tare».
Te poți îndrăgosti de câte persoane vrei, dar dacă intenționezi să creezi cu ele o relație de o viață, s-ar putea să vrei să te mai gândești putin. Pe de altă parte nu trebuie să treci printr-o relație ca prin apă sau, încă și mai rău, să rămâi în una deoarece consideri că așa trebuie și trăiești o viață de disperare tăcută.
Oricine trebuie să înțeleagă că vor exista provocări și momente foarte grele în relație. Nu trebuie să încerci să eviți provocările. Salută-le cu recunoștință. Consideră-le drept daruri de la Divin, ocazii splendide pentru a împlini scopul acelei relații, pentru a te înțelege mai bine pe tine. Trebuie să te străduiești să nu vezi ființa iubită ca pe un oponent, ca pe un dușman, ci ca pe o oportunitate de a te descoperi pe tine și pe ceilalți.
Pretențiile distrug relația. Oamenii au tendința de a a vedea în ei înșiși ceea ce vedem noi. Cu cât imaginea noastră este mai grandioasă, cu atât mai grandioasă este dorința lor de a arata partea din ei pe care noi le-am arătat-o. Aceasta este un procedeu prin care le permitem oamenilor să alunge gândurile false pe care le-au avut despre ei, dar toate acestea trebuie făcute cu luciditate și obiectivitate, căci atunci când fantezia o ia razna pierdem contactul cu realitatea.
Aici intervine aspectul de transfigurare, dar și de priză asupra realului. Starea de sacralitate dintr-o relație trebuie îmbinată cu inteligență și ințelepciune.
Exista uneori afirmații ca și: «mi-am găsit sufletul pereche, dar mai avem puțin până ne armonizăm la nivel erotic !» vă dați seama că așa ceva nu se poate. Atunci când ai găsit sufletul pereche, sau cel care are un nivel de rezonanță foarte apropiat de al tău, complementaritatea se produce la toate nivelele și simți că, cu toate că celalalt este foarte diferit de tine, te completează și te înțelege. Dar pentru a găsi acest suflet pereche trebuie sa-l chemi, să-ți dorești cu toată forța ființei tale să-l întâlnești și să fii alături de el.
În schimb, nu trebuie să te cramponezi într-o idee fixă despre manifestarea sa, ci trebuie să urmărești să ai iubirea vie în suflet și să iubești ființele pe care le întâlnești, căci în fiecare se ascunde o parte, parte care este o bucățică din sufletul tău pereche. A aștepta în mod pasiv și a lăsa să treacă viața pe lângă tine, în așteptarea sufletului tău pereche, e irosire și egoism.
Nu uita niciodată că: «Cine iubește mult, mult va fi iubit».
Aroma Dragostei 