Iubirea adevãratã

,,Iubirea adevãratã existã în conditii de abundentã.
În tine existã asa de multã dragoste, încât e vital sã o împãrtãsesti cu cineva.

Nu pui nici o conditie deoarece nu ai nevoie de nici o conditie.
Este ca si cum ai fi un izvor. Nu spui ”Panta aceasta e prea abruptã” sau “Pe aici e prea putinã vegetatie”.

Tot ce ai de fãcut este sã curgi. Apa ta îsi va croi singurã malurile.
Celãlalt este un receptor. El este deschis cãtre tine, primind astfel iubirea ta. Dacã el se închide, tu vei curge spre altcineva.
Nu îl vei implora, nu vei cãdea în genunchi: “Te rog, lasã-mã sã te iubesc”.
Îi respecti decizia si îti vezi de viata ta.

Iubirea realã oferã libertate, deoarece este o expresie nu a necesitãtii, ci a dãruirii.
Oriunde libertatea este restrânsã, nerespectatã sau amenintatã, iubirea nu este purã.”

Written by Adrian Nuta

Anunțuri

Scrisoare deschisă, adresată fetelor care i-au lăsat pe băieții buni să plece

Am văzut-o întâmplându-se de prea multe ori: Un băiat bun este dat afară din viața unei fete tocmai pentru că e băiat bun.

Mai rău e dacă el e cu adevărat un băiat bun, pentru că, în asemenea caz, o va pierde și nu va spune o vorbă. Îi va accepta decizia, convins ca asta e dorința ei demnă de tot respectul, și îi va ura toate cele bune, privind cu tristețe și inimă frântă cum pleacă ființa viselor lui.

În numele tuturor băieților buni, mă adresez fetelor ce au respins cel mai bun lucru ce li s-a întamplat în viață:

Dragă cea care l-ai respins pe băiatul bun,

Nu e ca și cum nu știai în ce te implici. EL ți-a spus de la început că e băiat bun. Ți-a acordat încredere cu ușurință și ți-a oferit tot ce a putut atunci când a putut.

Băiatul bun e convins că lucrurile trebuie făcute bine. Era alături când aveai nevoie de el, și a mers uneori la sacrificii, ca să știi cât de mult poți să însemni pentru cineva.

Facem parte dintr-o generație care poartă măști și joacă roluri pentru a supraviețui pe câmpul de luptă al relațiilor din secolul XXI. Lumea pare să fi uitat complet de însăși noțiunea dăruirii de sine.

Apreciem citate pe Facebook și publicăm chestii pe Instagram pentru a declara: vrem masochiști într-o zi și vrem romantici în alta. Și mai și jucăm în jocurile astea, când cică nu suntem disponibili, iar jocul de-a greu-de-a-fi-obținut devine prioritatea numărul unu. De ce?

Credeam că scopul final este sedentarizarea. Adică, care e sensul să mergi la întâlnire, dacă nu te aștepți ca lucrurile să meargă mai departe? Dacă o aventură de o noapte e tot ce cauți, lasă-i pe băieții buni în pace și distrează-te cu cei pe care-i meriți.

Nu fă risipă de timp și energie, pentru că băiatul bun nu va pleca pur și simplu. Băiatului bun îi pasă de tine, de aceea el va scoate din tine explicații, chiar dacă știe că urmează să audă cuvinte grele.

Cam orice fată zice că-i plac nemernicii pentru că sunt o „provocare” – sunt cei ce trebuie dezansamblați, refăcuți, antrenați și impuși să fie mai mult decât niște mârlani. Te-ai gândit vreodată că poate, totuși, tu ești cea care are nevoie să învețe din nou ce-s alea, sentimentele?

Ai trecut prin multe – deci ai o experiență de viață, ca și noi toți, și sub acțiunea acesteia te-ai schimbat ca om. E ceva normal, mai au loc și decepții, inimile se mai frâng din când în când, dar următorul nemernic nu a reparat ceea ce primul a stricat. A păstrat lucrurile la fel sau le-a făcut în mai rău. Nu erai prioritatea lui și nici nu puteai fi. De aceea acum ești ursuză și respingi însăși ideea a ceva mai mult decât o aventură de-o noapte.

Nu voi nega că cu nemernicul e mai vesel, dar în cele din urmă, vei putea oare spune că alături de el ai ceva mai mult decât niște timp petrecut bine? Probabil nu.

Nemernicul are carismă – carisma e cea care îți justifică căutările. Zici că „are ceva deosebit”. Totuși, probabil e aceeași calitate care te-a rănit în trecut.

Și, deci, ai încercat să respingi băiatul bun. L-ai trimis mai departe, tacticos. Când el nu a vrut să plece, l-ai respins cu mai multă înverșunare. Însă el nu se da bătut, și de câte ori îl respingeai mai puternic, el te trăgea mai tare.

El ți-a ignorat fricile și te-a forțat să crești; el a luptat pentru emoțiile tale atunci când erai prea ocupată să le afișezi. A uitat de poftele tale și s-a concentrat pe nevoile tale. Apoi l-ai respins pentru că era prea drăguț.

El ți-a oferit prea mult din tot ce ți-ai dorit, de ai zis că viața e prea ușoară. Îți doreai conflicte și lipsuri, de parcă restul lucrurilor din viață nu ți-ar fi promis o călătorie nesfârșită plină cu de toate. Aice este greșeala ta.

Băiatul bun a fost dezamăgit, ca și tine, doar că el a ales să rămână băiat bun. Și-a dat seama că, în cursul vieții, oameni diferiți îi vor oferi lucruri diferite. Băiatul bun a ales să nu permită niciunuia din aceste lucruri să-l schimbe, să-l facă să înceteze să fie cel cine este.

De aceea a renunțat și te-a lăsat să pleci. Toată lumea spune într-una că sunt o mulțime de pești în mare, și el te-a lăsat să pleci știind acest lucru, chiar dacă îl durea.

Ceea ce nu știi, e că undeva în lume mai este cineva, și ea nu va fi la fel de naivă ca tine. Când îți vei da seama că tot de ce ai nevoie cu adevărat este băiatul bun căruia îi păsa mult de tine, va fi prea târziu. Altă fată pe undeva va fi cea care-l va descoperi cât e de minunat, iar ea nu va irosi nici o clipă.

Și deci, l-ai cunoscut pe Ted Mosby al tău și, crede-mă, pentru el, tu erai Robin. Băieții buni sunt pentru ca să-ți ofere confort, să-ți aducă lumină în viață – ceva mai valoros decât jocurile cu care se identifică generația noastră.

Poate te-a iubit prea devreme, prea intens și prea mult, dar de băieți ca Mosby nu dai în fiecare zi. Se prea poate că nu vei avea norocul să mai dai peste asemenea fericire. Acești băieți buni sunt ca prinții pe cai albi, ce-‘i dăruiesc dragostea, chiar dacă acest cuvânt și-a pierdut însemnătatea pentru tine. Zici acum „Te iubesc”, și-ți aduci aminte care era senzația.

El era băiatul lângă care trebuia să rămâi, era cel care îți aducea împlinirea. Îți doresc să vezi asta înaintea altei fete, pentru că până la urmă, fericirea fiecăruia dintre noi depinde de noi înșine.

Source: NovaPost

Cautarea sufletului pereche – o mare aventura spirituala

Fiecare ființă visează și își dorește, cu o intensitate mai mică sau mai mare, să își găsească sufletul pereche în acestă viață. Fiecare căutare de acest fel începe cu norocul începătorului și se termină cu proba învingătorului.

Ce își poate dori mai mult o ființă decât împlinirea prin iubirea care să o desăvârșească ? În această mare aventură, căutătorului îi este testată credința si stăruința, perseverența. Această cautare se transformă într-o mare aventură spirituală.

Fiecărui spirit îi este sortită o entitate de polaritate opusă pe care o caută timp de mai multe vieți. Când ai norocul să întâlnești acea ființă, viața este strălucitoare, dragostea izbucnește din profunzimea sufletului și devine o permanență în viața de zi cu zi.

Însă cei care au asemenea aspirații trebuie să fie pregătiți să primească această grație, să o întâmpine și să o slujească. Pentru a ajunge la starea în care suntem pregătiți să primim și să apreciem lângă noi sufletul pereche, trebuie să învățăm să respectăm iubirea. Iubirea care este respectata oriunde este întâlnită, îl respectă la rândul ei pe cel ce o poarta în suflet. Focul dragostei trebuie întotdeauna întreținut.

Nu iubitul sau iubita este vinovat, vinovată pentru ceea ce se petrece în sufletul nostru. Nu grijile vieții sunt cele care sting iubirea, ci superficialitatea cu care o tratam, neglijând-o. Dacă uiți să dăruiești iubire, nu vei primi decat indiferență. Dacă cauți îndârjit iubirea, ea nu vine atunci când iți dorești cel mai mult, tocmai pentru a-ți testa credința și aspirația. Ea vine, de obicei, când ești singur, dar ești pregătit interior pentru a trai intensitatea unei experiențe de acest tip.

Fii fericit când simți că ai găsit iubirea adevărată. A doua oară s-ar putea să te umilească, dacă o umilești și o faci să sufere. În general oamenii caută iubirea pe care nu știu sa o păstreze, dintr-o mare superficialitate. De obicei iubirea este redusă la atracția sexuală și aici se face o mare eroare. A iubi profund înseamnă a iubi cu inima, cu sufletul, cu mintea. Acest sentiment profund trebuie dovedit cu inima, cu sufletul, cu mintea, prin bunătate, blândețe efort susținut, curaj, perseverență, sacrificiu, prietenie adevărată, și prin fapte, nu doar prin vorbe deșarte. Cei pe care îi iubiți nu trebuie chinuiți cu egoismul sau gelozia voastră.

Forța iubirii nu trebuie redusă la o simplă atracție trecătoare. Iubirea adevărată este încercată, dar ea își pierde din strălucire atunci când neglijența, rutina, lenea se strecoară în viața unui cuplu. La adevărata iubire se ajunge după mai multe vieți în care se învață toate aspectele iubirii.

Acolo unde vedeți că oamenii se iubesc nu trebuie sa interveniți, căci faceti un păcat.

Ținând seama de condițiile anterioare, cum ar trebui sa procedăm pentru a ne găsi sufletul pereche și de ce nu ne apare foarte curând ? Rezistând «dragostei la prima vedere», adică acelei atracții sexuale care nu generează în noi sentimente profunde, învățând să avem relații platonice, pentru o perioadă de timp, cu sexul opus – ne apropiem mai mult de sufletul celui de lângă noi, putem comunica mai ușor la nivel profund, sufletesc, nu numai fizic, învățăm sa-l cunoaștem pe celălalt. Aceasta nu trebuie sa constituie o regulă, uneori avem nevoie de timp și experiență pentru a înțelege aceste lucruri.

Fuziunea amoroasă trebuie să aibă caracter sacru pentru a conduce la extaz, altfel ea este doar o pală imagine a ceea ce ar putea fi. Adevărata comunicare între suflete conduce la extazul amoros, care nu se poate produce atunci când între două ființe există o simplă atracție, care se poate consuma la fel de repede precum a început, un foc de paie care se aprinde repede, dar care se stinge la fel de repede. Relațiile amoroase profunde apar între oamenii care se dezvăluie complet unul față de celalalt, între care există un sentiment profund de încredere, respect și ocrotire, între care nu mai există nici un fel de ziduri interioare create din frică.

Înțelegând cine sunt, cu adevărat, cei de lângă noi, ne va ajuta să nu mai fantasmazăm și să avem o parere obiectivă asupra celor de lângă noi. Fiecare om trebuie luat de acolo de unde se găsește, înțeles și ajutat cu iscusință pentru a merge mai departe.

La începutul oricărei relații apare un fenomen de dependență, dar și de euforie, nefiind o stare de fericire stabilă, deoarece nu se bazează pe sentimente de dragoste matură și profundă, se estompează în timp, iar cei doi ajung să o caute în altă parte, la alte persoane. Pentru a reuși să trăiești adevărata dragoste trebuie să ai o stare de forță și de independență interioară.

Când discipolul e pregătit maestrul apare – și cum dragostea este cel mai mare maestru din acest univers, ea nu poate apărea într-o formă matură decât în momentul în care ființa care și-o dorește a atins o anumită stare de armonie și de maturitate interioară.

Există o modalitate de a fi fericit într-o relație, iar aceasta este de a considera relațiile exact în scopul în care au fost destinate și nu în scopul pe care i-l atribuie fiecare din noi. Relațiile te solicită în mod constant, te cheamă în mod constant să creezi, să exprimi și să trăiești experiența unor aspecte din ce în ce mai grandioase ale ființei tale, a unor viziuni din ce în ce mai mărețe despre tine insuti, a unor versiuni și mai magnifice despre tine însuți. Acest lucru nu-l poți realiza niciunde în afara unei relații, unde aceste lucruri se realizează imediat, cu un impact maxim și într-un mod foarte pur. Numai printr-o relație cu alți oameni, locuri și evenimente putem exista în acest univers. Odată ce înțelegi foarte clar acest lucru, odată ce îl aprofundezi, binecuvântezi în mod intuitiv fiecare experiență, orice întâlnire umană, dar în special relațiile de cuplu, deoarece le observi constructivitatea în sensul cel mai înalt.

Toate relațiile pot fi folosite pentru a te descoperi pe tine, pentru a-ți descoperi Sinele. Când relațiile de dragoste eșuează, ele eșuează deoarece s-a intrat în aceste relații cu motivații greșite. Majoritatea oamenilor intră într-o relație gândindu-se mai degrabă la ce pot obține din acea relație, decât ce aduc ei în ea. Și asta o fac în mod inconștient, de cele mai multe ori. De cele mai multe ori este privită ca un troc ascuns, mai precis: «dacă X nu îmi dă asta eu nu- l mai iubesc, daca Y nu face asta pentru mine, s-a terminat…etc».

Scopul unei relații nu este ce parte din celălalt ai putea sa capturezi și să păstrezi, ci cum ai putea sa te desăvârșești prin acea relație. Este romantic să spui că tu erai «un nimeni» până când a apărut o anumită persoană, dar acest lucru nu este adevarat. Ba chiar se aruncă asupra acelei persoane o povară incredibilă, aceea de a fi altcineva decât este de fapt. Pentru că nu vor să te dezamăgească, ei încearcă din răsputeri să facă niște lucruri și să fie altcineva decât ceea ce sufletul lor este cu adevărat. Ei nu mai pot să se încadreze în imaginea pe care tu ai construit-o despre ei, nu mai pot rămâne în locurile pe care tu le-ai dat sa le joace și astfel crește resentimentul și urmează apoi mânia.

Dar acest aspect poate fi și unul benefic. Adică, la începutul unei relații, când fiecare își dorește să se transforme într-un anumit fel pentru celălalt, să se auto-transfigureze și să-l transfigureze pe celalalt, în aceste etape producându-se adevarate transformări alchimice ale ființelor. Acestei faze a relației îi corespunde energia începutului care încarcă relația într-un mod inefabil și sublim.

Apoi, odată cu trecerea timpului, personalitatea fiecăruia tinde să revina la ceea ce este ea cu adevărat și să-și exprime toate aspectele sale în mod plenar. În aceste momente se constată în relație că s-a schimbat ceva. E foarte romantic să afirmi că, în clipa din care a intrat cineva în viața ta, te simți desăvârșit.

Totuși scopul unei relații nu este aceea de a avea o altă persoană care să te desăvârșească, ci de a avea pe cineva cu care să împărtășești desăvârșirea ta, iar prin acest aspect se poate caracteriza și maturitatea, maturizarea unei relații. Poate ca paradoxul relațiilor umane este chiar faptul că nu ai nevoie de o anumită persoană pentru ca să trăiești plenar experiența iubirii, dar fără o altă persoană care să trezească în tine aceste aspecte ele ți-ar rămâne necunoscute. Acesta poate constitui atât misterul cât și minunea, atât frustrarea cât și bucuria experienței umane.

Testul relațiilor este dat de faptul de cât de bine s-a încadrat celalalt în idealul vostru și cât de mult v-ați ridicat voi la idealul lui sau al ei. De fapt, singurul și adevăratul test constă în cât de bine v-ați ridicat voi la nivelul idealului vostru.

Toate relațiile sunt sacre, deoarece numai ele oferă cea mai mare ocazie a vieții de a crea și de a produce experiența celei mai înalte conceptualizări a Sinelui vostru, celei mai înalte conceptualizări a ființei voastre. Relațiile eșuează atunci când ele nu sunt considerate ca fiind cea mai înaltă ocazie de a crea și de a produce experiența celei mai înalte conceptualizări a celuilalt, ceea ce înseamnă o maturizare a propriei persoane, dar și a relației. O relație eșuează atunci când ne concentram doar asupra celuilalt, când suntem obsedați de celălalt, iar propria noastră ființă pare ca nu ne mai interesează, trăim doar prin și pentru celalalt.

Cum este celălalt ? Ce face celălalt ? Ce are celălalt ? Ce spune celălalt ? Ce plănuiește celălalt ? Ce cere ? Ce gândește ? Ce speră ? De fapt, trebuie să conștientizăm că singurul lucru care contează este, ce este fiecare dintre noi in raport cu acele lucruri. Cea, mai iubitoare persoană este, de fapt, cea care se concentrează în jurul propriului Sine, cea care depune toate eforturile pentru a- și realiza natura sa divină. Dacă nu-ți poți iubi propriul Sine, nu poți să-l iubești pe celălalt.

Majoritatea oamenilor fac greșeala de a căuta dragostea de Sine prin dragostea pentru celălalt. Ei gândesc:«Dacă eu îi voi iubi pe ceilalți și ei ma vor iubi pe mine. Atunci eu sunt demn de a fi iubit și mă pot iubi eu însămi». Dar avem și reversul acestei situații în care mulți oameni se urăsc deoarece simt că nu există nimeni care să-i iubească. Aceasta poate fi considerată o boală – care se manifestă atunci când oamenii sunt «bolnavi din dragoste» – deoarece adevărul este că alți oameni îi iubesc cu adevărat, dar acest lucru nu contează.

Indiferent de cât de mulți oameni își manifestă dragostea pentru ei, lor nu le este destul. Mai întâi, ei nu te cred. Cred că încerci să-i manipulezi – încerci să obții ceva de la ei. Cum ai putea să-i iubești pentru ceea ce sunt ei cu adevărat ? Nu, trebuie să fie o greșeală. Precis vrei ceva ! Dar oare ce vrei ? Ființele care nu au încredere în propriul Sine se găsesc deseori în fața întrebărilor: Oare cum de mă iubește ? Ce a văzut la mine ? Ele stau și încearcă să realizeze cum ar fi posibil să fie iubiți cu adevărat de cineva. Așa că nu îi cred pe ceilalți și pornesc o adevărată campanie pentru a-l face pe celălalt să dovedească aceasta.

Trebuie sa dovedești că iubești. Pentru a face aceasta, la început ți se va cere să-ți schimbi comportamentul. Apoi dacă ajung să creadă că sunt iubiți, încep imediat să-și facă griji în legătură cu cât timp vor fi în stare sa păstreze dragostea celuilalt. Așa că pentru a nu pierde dragostea celuilalt, ei încep să-și schimbe comportamentul. Aceasta nu este rău atât timp cât se produc transformări reale în ființă și atât timp cât exista o aspirație conștientă spre desăvârșire.

Când relația devine stagnantă din punct de vedere spiritual, când se pierde aspirația profundă spre desăvârșire, cei doi se pierd în acea relație. Intrând în acea relație, speră să se găsească pe ei înșiși, dar de fapt se pierd. Pierderea aspirației profunde spre desăvârșire, întreruperea căutării Sinelui într-o relație provoacă cea mai mare parte din amărăciunile din cupluri.

Doi oameni se unesc sperând că întregul va fi mai mare decât suma părților, dar descoperă că este mai mic (atunci când nu ne regăsim plenar într-o relație și facem mai puțin decât atunci când eram singuri). Ei se simt mai puțin decât atunci când erau singuri. Mai puțin capabili, mai puțin îndemânatici, totul ajunge să fie mai puțin incitant, mai puțin atrăgător mai puțin vesel, mai puțin mulțumitor, caci toate acestea sunt lipsite de lumina libertății interioare.

Pierderea libertății interioare, a aspirației spre desăvârșire face ca persoanele implicate în acea relație să simtă că sunt mai puțin, că au renunțat la o mare parte din ceea ce sunt pentru a putea fi și a rămâne în relație.

Și câte relații de acest gen nu vedem în jurul nostru, dacă nu facem și noi parte din una. Atunci când se pierde din vedere faptul că într-o relație intră doua suflete sacre pornite într-o călătorie sacră, nu se mai poate vedea scopul, motivul, aflat la baza tuturor relațiilor. Sufletul a venit în corp cu scopul de a evolua. Evoluam, devenim. Dar oamenii, în marea lor majoritate, folosesc relațiile cu absolut orice preț.

Relațiile personale sunt cele mai importante elemente în procesul devenirii. Relațiile sunt un teren sfânt. Ele nu au practic nimic de-a face cu celălalt și, totuși, deoarece ele îl implică pe celălalt, ele au cea mai mare legătură cu celălalt. De fapt prima relație a fiecăruia dintre noi trebuie să fie relația cu propriul Sine. Fiecare trebuie să învețe să-și cinstească, să-și îngrijească și să-și iubească propriul Sine divin. Fiecare trebuie să învețe să-și cinstească Sinele divin ca pe ceva de cea mai mare valoare, înainte ca al putea vedea pe celălalt ca având valoare.

Trebuie întâi fiecare să-și binecuvânteze și să-și vadă măreția propriului Sine pentru ca apoi să vadă același lucru și la ceilalți. Dacă îl veți recunoaște pe altul ca fiind sfânt înainte de a recunoaște sfințenia voastră, veți vedea că într-o zi nu o să vă mai placă asta, căci voi nu v-ați îndrăgostit niciodată cu curățenie sufletească de Sinele vostru. Cautați să vedeți ce sunteți, ce faceți și ce aveți voi într-un anumit moment, nu ce se petrece cu celălalt. Desăvârșirea voastră nu se află în acțiunea altuia, ci în acțiunea și în reacția voastră. Și aceasta ne-implicând egoismul, ci doar o aspirație copleșitoare de a deveni cu adevarat desăvârșiți.

Există lucruri pe care le poți face când reacționezi îndurerat și rănit la ceea ce este, spune sau face celălalt. Primul este să recunoști cinstit, în sinea ta și în fața celuilalt, exact ceea ce simți. Multora din noi le este frică să o facă, deoarece le este teamă că-i va pune într-o lumină proastă în fața celuilalt. Undeva, adânc în interiorul vostru, vă dați seama că este probabil ridicol să va simțiți așa. Că este meschin să vă comportați așa, deoarece sunteți mai buni decât atât, și atâta puteți și gata. De aceea este atât de importantă sinceritatea, atât față de propria persoană, cât și față de celălalt – dacă exista lucruri care nu-ți fac bine spune-i celuilalt, dar acceptă că și celălalt să-ți facă astfel de mărturisiri.

Trebuie să ne cinstim sentimentele, dar pentru aceasta trebuie să ne cinstim propriul Sine și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Cum vom putea înțelege și cinsti sentimentele altuia, dacă noi înșine nu putem să ne cinstim sentimentele din interiorul nostru ? Trebuie să ne aducem aminte că viață nu este un proces de descoperire ci unul de creație. Atunci când viață este trăită din punctul de vedere al controlului prejudiciilor sau a avantajului optim, se pierde beneficiul din viață. Se risipește ocazia. Se pierde șansa. Pentru că o viață care este trăită din prisma propriului beneficiu sau pierderi este o viață trăită din frică, iar viață trăită din frică este o neînțelegere profundă. Fiecare dintre noi înseamnă dragoste și nu frică. Dragostea ce nu trebuie protejată, dragostea ce nu poate fi pierdută. Dar nimeni nu va putea ști din proprie experiență atât timp cât consideră că are numai ceva de câștigat sau de pierdut din relația respectivă.

De fapt marele test al vieții nu este a pierde sau a câștiga ceva, ci a iubi sau a nu iubi. Persoana care încearcă să facă numai ce trebuie față de celălalt, adică să ierte repede, să arate compasiune, să depășească în permanență anumite probleme și greșeli de comportament, devine mânioasă și plină de resentimente și nu mai are încredere în nimeni.

Cum poate Divinul să pretindă un astfel de sacrificiu, suferința nesfârșită și lipsa de fericire, chiar dacă se spune că acestea se fac în numele dragostei ? În momentul în care devii conștient, hotărăști ceea ce este mai bine pentru tine. Aceasta este cel mai important lucru pe care majoritatea oamenilor îl ignoră.

Ce vrei să faci ? Care este scopul tău în viață ? Din punct de vedere practic, dacă te gândești ce este mai bine pentru tine în situații în care ți s-a făcut un rău, cel mai bun lucru pe care îl vei face este să oprești acel rău. Această hotărâre va fi bună pentru tine cât și pentru cel care-ți face rău. Pentru că, până și celui care face rău i se va face un rău mare atâta timp cât i se dă voie să continue. Neoprindu-l pe cel care face rău, nu-l vindeci, ci faci mai mult rău. Deoarece, dacă el consideră că răul este acceptabil, atunci ce învăța ? Dar în cazul în care descoperă ca răul facut de el nu va mai fi acceptat, oare ce i se va permite să învețe ? De aceea, a te purta cu ceilalți cu dragoste nu înseamnă, în mod necesar, să le permiți să facă tot ceea ce vor. Aceasta nu înseamnă că în relațiile umane, dacă ți se face un rău sa faci rău la rândul tău. Asta înseamnă pur și simplu, că ai permite celuilalt să facă rău continuu, nu reprezintă cea mai înaltă dovadă de dragoste nici pentru el, nici pentru tine.

Cel mai malefic lucru este de a spune ca răul nu există. Când se elimină interior orice posibilitate de a ți se face rău, de a ți se aduce un prejudiciu, sau de a avea o pierdere, cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să recunoști răul, prejudiciul sau pierderea ca o parte din experiența ta de viata. Ceea ce cred, spun sau fac ceilalți te va răni uneori, pană ce va înceta să te mai rănească. Ceea ce te va aduce acolo cât mai repede este o totală onestitate – să vrei de buna voie să afirmi, să recunoști și să declari exact ceea ce simți în legătură cu acel lucru.

Rostește-ți adevărul cu amabilitate, dar în totalitate fără să omiți nimic. Trăiește-ți adevărul cu blândețe, dar cu totală consecvență. Schimbă-ți adevărul cu ușurință atunci când experiența iți aduce date noi. Nici un om care judecă nu ar putea spune atunci când vi se face rău în cadrul relației să vă dați la o parte și să pretindeți că nu are nici o importanță. Atunci când te doare foarte tare este prea târziu să faci ca aceasta să nu aibă nici o importanță. Adică nu trebuie să accepți să ți se zdrobească inima, pentru ca apoi să poți spune: «am dat tot ce a fost mai bun în această relație, mi-am făcut datoria, mi-am îndeplinit obligațiile.

Dacă pe de altă parte, iți imaginezi că sarcina este de a încerca să fii ceea ce altcineva vrea ca tu să fii, absența regulilor și a urmărilor poate să-ți îngreuneze căutările. Să nu faci niciodată în cadrul unei relații ceva numai din obligație, căci aceasta mai devreme sau mai târziu vă va îndepărta de celălalt.

Orice relație este o mare șansă care ni se oferă pentru a ne cunoaște, pentru a înțelege și pentru a evolua. De aceea putem considera toate relațiile umane ca fiind sacre. Relațiile de lungă durată oferă ocazii pentru a crește împreună, pentru a te desăvârși alături de celălalt. Pentru a avea o relație de durată, ea trebuie începută din motive corecte. Nu trebuie sa începi o relație doar din frica de a nu mai fi singur, de a umple un gol, de a fi iubit, de a scăpa de depresie, de a-ți îmbogăți viață sexuală, sau pur și simplu pentru a scăpa de plictiseală. Nici unul din aceste motive nu dă rezultate și nici relația nu va da, doar dacă dragostea va interveni pe parcursul ei.

Adevăratul motiv pentru care intri într-o relație este pentru că te îndrăgostești. În momentul în care te îndrăgostești nu te gândești căror cerințe răspunde acest sentiment, ce nevoi iți vor fi satisfăcute. Pentru majoritatea oamenilor dragostea vine ca un răspuns pentru a-și satisface anumite nevoi. Toți avem nevoie de ceva ; în cuplu șansa de a ne satisface aceste nevoi este mai mare. Din acest moment cădeți de acord în mod tacit asupra unui târg: eu iți dau ceea ce tu îmi dai. Este o tranzacție despre care nu spuneți adevarul. Nu spuneți «negociez cu tine foarte tare» ci «te iubesc foarte tare».

Te poți îndrăgosti de câte persoane vrei, dar dacă intenționezi să creezi cu ele o relație de o viață, s-ar putea să vrei să te mai gândești putin. Pe de altă parte nu trebuie să treci printr-o relație ca prin apă sau, încă și mai rău, să rămâi în una deoarece consideri că așa trebuie și trăiești o viață de disperare tăcută.

Oricine trebuie să înțeleagă că vor exista provocări și momente foarte grele în relație. Nu trebuie să încerci să eviți provocările. Salută-le cu recunoștință. Consideră-le drept daruri de la Divin, ocazii splendide pentru a împlini scopul acelei relații, pentru a te înțelege mai bine pe tine. Trebuie să te străduiești să nu vezi ființa iubită ca pe un oponent, ca pe un dușman, ci ca pe o oportunitate de a te descoperi pe tine și pe ceilalți.

Pretențiile distrug relația. Oamenii au tendința de a a vedea în ei înșiși ceea ce vedem noi. Cu cât imaginea noastră este mai grandioasă, cu atât mai grandioasă este dorința lor de a arata partea din ei pe care noi le-am arătat-o. Aceasta este un procedeu prin care le permitem oamenilor să alunge gândurile false pe care le-au avut despre ei, dar toate acestea trebuie făcute cu luciditate și obiectivitate, căci atunci când fantezia o ia razna pierdem contactul cu realitatea.

Aici intervine aspectul de transfigurare, dar și de priză asupra realului. Starea de sacralitate dintr-o relație trebuie îmbinată cu inteligență și ințelepciune.

Exista uneori afirmații ca și: «mi-am găsit sufletul pereche, dar mai avem puțin până ne armonizăm la nivel erotic !» vă dați seama că așa ceva nu se poate. Atunci când ai găsit sufletul pereche, sau cel care are un nivel de rezonanță foarte apropiat de al tău, complementaritatea se produce la toate nivelele și simți că, cu toate că celalalt este foarte diferit de tine, te completează și te înțelege. Dar pentru a găsi acest suflet pereche trebuie sa-l chemi, să-ți dorești cu toată forța ființei tale să-l întâlnești și să fii alături de el.

În schimb, nu trebuie să te cramponezi într-o idee fixă despre manifestarea sa, ci trebuie să urmărești să ai iubirea vie în suflet și să iubești ființele pe care le întâlnești, căci în fiecare se ascunde o parte, parte care este o bucățică din sufletul tău pereche. A aștepta în mod pasiv și a lăsa să treacă viața pe lângă tine, în așteptarea sufletului tău pereche, e irosire și egoism.

Nu uita niciodată că: «Cine iubește mult, mult va fi iubit».

Exista cu adevarat suflete pereche?

De unde vine ideea ca fiecare are o jumatate lipsa, care ne completeaza perfect? Si ce ii convinge pe unii ca au intalnit-o deja? Sa facem putina lumina in cazul acestei teorii a iubirii predestinate.

In mod normal, sufletul-pereche este definit ca fiinta care se adapteaza perfect gusturilor si valorilor noastre, cel sau cea cu care vom forma un cuplu implinit, alaturi de care impartasim acel tip de dragoste fara termen de expirare. Este definitia fericirii, a tandretii si a placerii…

Cautarea „jumatatii“ este atat de prezenta in peisajul amoros contemporan, incat am uitat cu desavarsire originea sa. De vina pentru aceasta ipoteza este Platon, care spunea ca, initial, oamenii erau lipiti spate in spate, sub forma unor fiinte androgine.

Cand zeii au vazut puterea imensa a acestora si pentru a-i putea controla mai usor, au hotarat sa ii desparta. In timp, tristetea noilor entitati, indurerate profund de pierderea jumatatii, a impresionat zeii, care l-au trimis pe Eros sa ii ajute sa se regaseasca.

Puterea necesara

O poveste fascinanta, din categoria Legendelor Olimpului, pe care, de multe ori, ne-o asumam involuntar. Marturie sta povestea lui Tudor, un barbat de 40 de ani, divortat, 100% concentrat pe viata profesionala si foarte cerebral. Dupa ce a cunoscut-o pe M., era ferm convins ca isi intalnise sufletul-pereche, femeia care il completa, dar care nu isi dorea sa aiba o relatie cu el.

A facut tot ce i-a stat in putere sa o aduca in viata lui, a curtat-o timp de doi ani, pana au inceput sa formeze un cuplu, iar acum sunt casatoriti. Magie? Poate. Insa, in realitate, convingerea ca ne-am intalnit jumatatea ne da forta necesara seductiei, ne intareste rabdarea si perseverenta.

Fenomene inexplicabile?

Nu de putine ori, intalnirea cu sufletul-pereche seamana cu un seism, care ne zdruncina peisajul psihic obisnuit si ne duce dincolo de frontierele supranaturalului. „Atunci cand Mircea a intrat in incapere, la petrecere, instantaneu, am simtit o senzatie inexplicabila de disconfort“, povesteste Simona, 35 de ani.

„Cineva ne-a facut cunostinta, am stat de vorba de parca ne stiam de o viata. Imi era incredibil de familiar. Nu corespundea deloc criteriilor mele obisnuite in ceea ce priveste un potential iubit, ci parca el era persoana pe care o asteptasem dintotdeauna. Ne intelegeam din priviri, gestica, mimica, cuvintele erau, pur si simplu, de prisos.

Pana si distanta dintre trupurile noastre mi se parea prea mica pentru doi oameni ce abia s-au cunoscut. Dupa ziua de nastere a prietenei mele, au inceput sa se intample fenomene ciudate, senzatii de deja-vu, premonitii, in care eu nici macar nu credeam!

Visand cu ochii deschisi, il vedeam mergand in tot felul de locuri, iar pagina lui de facebook imi confirma asta, stiam cum arata apartamentul sau dinainte de a ma invita la cina, la el acasa. Sincer, credeam ca imi pierd mintile. Intr-o seara, mi-am facut curaj si i-am povestit toate aceste intamplari. Am fost socata sa aflu ca si el traia ceva similar.

Se temea… Avea si motive, atunci esti ca intr-o transa, cand nu poti controla nimic. Citisem multe carti de psihologie si dezvoltare personala, dar cunostintele acumulate nu ma ajutau cu nimic, imi era imposibil sa pun o eticheta acestor fenomene.

Mi-au trebuit ceva ani sa recunosc ca «mi-am intalnit sufletul-pereche», in sensul spiritual al termenului, tocmai eu, care nu am nicio inclinare spre spiritualitate. Dar sunt foarte fericita ca s-a intamplat asta, pentru ca am vazut lumea altfel.“

Din punct de vedere psihanalitic, un asemenea sentiment de exal­tare, amestecat cu anxietate, cu accelerarea gandirii si a ideilor, se numeste „stare maniacala“, dar, aici, acest diagnostic nu poate oferi o explicatie plauzibila.

Cat despre fenomenele aparent telepatice care i-au cuprins pe Simona si „jumatatea“ ei, ele fac trimitere la legaturile primare cu mama, atunci cand bebelusul este conectat direct la emotiile materne.

Pentru psihanaliza, jumatatea perfecta pe care o cautam cu frenezie tine, de fapt, de domeniului imaginarului: nostalgici dupa fuziunea mama-sugar din primele luni ale existentei noastre, pe care, de altfel, incercam toata viata sa o regasim ori sa o recompunem, inventam o figura ideala, un partener ideal, cu care putem comunica fara cuvinte, care ne protejeaza, ne rasfata si ne ofera ceea ce ne lipseste.

O intuitie romantica

O alta ipoteza cu iz romantic vorbeste despre sentimentul de solitudine, de dor, fara o cauza tangibila, si care se datoreaza tocmai pierderii sau absentei „jumatatii noastre“. In orice caz, psihoterapeutii aud zeci de marturii precum cea a Simonei si a lui Tudor.

Multi oameni descriu in cabinet fenomene de acest gen, comunicare la distanta, cunoastere intuitiva a gesturilor si a actiunilor celuilalt, vise premonitorii…

Iar toti cei care au cunoscut astfel de manifestari, aproape intotdeauna la califica drept experiente violente emotional, nu neaparat in sensul rau al cuvantului, ci mai degraba bulversante, care contrazic rationalul.

Uneori, in ciuda legaturii puternice dintre parteneri, cuplul se dizolva. In general, unul dintre cei doi nu este pregatit pentru o relatie serioasa si nu poate sa isi asume tot ce presupune asta. Cum este posibil ca niste suflete-pereche sa nu se recunoasca sau sa rateze sansa vietii lor?

Ratiunea raspunde scurt si la obiect: pentru ca toate aceste povesti sunt strict rodul imaginatiei noastre. In cuplul aparent fabulos si cu perspective de fericire eterna, intotdeauna va exista un partener care si-a creat un scenariu demn de o comedie romantica cu incasari uriase de box-office, care s-a convins pe sine ca si-a intalnit jumatatea, si un altul mai putin indragostit – sau chiar deloc.

In opinia lui Joseph Gikatilla, kabbalist castilian din secolul al XIII-lea, daca in cuplu nu exista acord perfect, inseamna ca cele doua suflete nu sunt la acelasi stadiu din ciclul lor terestru sau, mai bine-zis, la acelasi grad de constientizare.

Experienta scurta, dar iesita din comun, a Simo­nei nu a fost fara urmari: „Mi-a schimbat radical modul de a iubi, de a munci, de a evalua o relatie, inclusiv cu prietenii sau cu familia mea. Acum am un nou iubit, complet diferit de precedentul, foarte realist si cu picioarele bine infipte in pamant, inclinat mai degraba catre stiinta, decat spre spiritualitate.

Asadar, pentru el, notiunea de «suflete-pereche» este un fel de basm inventat de adulti. Dar fie ca este real sau nu acest concept, tot ceea ce conteaza pentru mine acum este ca am devenit mult mai deschisa, mai empatica, mai atenta la cei din jur, si relatia asta chiar ma face fericita. Oare exista posibilitatea sa avem mai multe suflete-pereche? Sau nu stim noi sa citim corect semnele?“

Aceste povesti stranii, desprinse parca din romanele de dragoste, ne fac sa visam, ne dau sperante si duc cu ele promisiunea unui univers care comploteaza in taina la (re)gasirea iubirilor predestinate. Este benefica o astfel de reverie? Poate ca este doar pana la un punct…

Pentru ca, in asteptarea lui Fat-Frumos cel sortit, riscam sa nu ne bucuram de prezent, de persoana de langa noi, care, in final, ar putea fi chiar alesul. Nici basmele nu mai spun ce se intampla cu Alba-ca-Zapada sau Cenusareasa dupa ce se casatoresc cu Printul. Asadar, de ce nu ne-am scrie propriul final fericit al povestii facand alegerile potrivite?

Source : psychologies.ro

E ca puzzle-ul, sunt atatea piese dar doar una se potriveste pentru a continua modelul

Sa stai si sa te gandesti la tot ce a fost si apoi sa compari cu sentimentul ca nu va mai fi niciodata, simti un nod in inima…

Apoi incepi sa cauti acelasi sentiment in alte persoane, alergi disperat, si ti se pare ca te lovesti numai de ziduri, defapt acele sentimente nu le vei gasi niciodata, ea nu e ca restul, e asa speciala incat nu poti sa o compari cu nimeni, si sa nu crezi ca ea s-a impacat cu gandul, poate si ea face la fel, dar frica dezamagirii pe care i-ai produs-o si prefera sa stea departe. Ii este frica de tot ce insemni tu, chiar daca esti ceea ce isi doreste.

Ma intreaba prietenii „Ce s-a intamplat, tu chiar ai iubit-o, cum de nu mai sunteti impreuna?” tot ce pot sa le raspund e „Am iubit-o, dar nu am stiut sa o pastrez…” si imi amintesc cate greseli faceam, o suparam, o necajeam fara sa-mi dau seama ca ea sufera, ea tacea si se consuma si nu spunea nimic… accepta totul, as fi preferat sa ma loveasca, sa ma injure, sa faca ceva sa vad si sa realizez…

E greu sa o cauti in alte persoane, defapt nu stii ce cauti, iar atunci cand gasesti pe cineva vezi ca defapt nu e ceea ce iti doreai.

Poate te intrebi ce avea ea… e greu sa iti explic, e ca puzzle-ul, sunt atatea piese dar doar una se potriveste pentru a continua modelul iar fara ea ramane un gol…

Era ambitioasa si puternica, nu suficient de puternica pentru ea dar destul de puternica sa te ajute sa treci peste toate.

Avea dorinte, planuri si vise, si in toate eram eu, dar am fost destul de prost sa le distrug …

 

 

De ce pierdem fata care ne iubește

Fetele au nevoie de atenție, de multă atenție, pentru ea contează să fii lângă ea, cât mai mult, să te simtă aproape de ea, să se plimbe și să se mândrească cu tine, nu să stea în pat, în colțul ei și să aștepte mesajul tău, care îl trimiți când ai tu chef.

Când ești departe de ea, nu știi cât de mult înseamnă un simplu mesaj, poate de multe ori, ezită să îți trimită mesajul să nu te deranjeze, privește ore în șir ecranul de blocare și tresare la fiecare sunet, sperând să fii tu… Dar tu ce faci? Acorzi timp la orice altceva, știind ca ea e acolo și te așteaptă…

Da, te așteaptă… dar și așteptarea asta are un sfârșit, la un moment dat se satură… tu nu știi de câte ori a adormit târziu așteptând mesajul tău de noapte bună, sau de câte ori s-a trezit și primul lucru care la făcut a fost să-și verifice telefonul să vadă dacă a primit mesajul de bună dimineața care iar face ziua minunată!

Ea îți reproșează mereu, îți zice într-un mod frumos, că vrea să fii lângă ea, că vrea să îi acorzi mai multă atenție… dar tu ce faci? motivezi mereu cu tot felul de chestii banale, uitând că ea trebuie să fie pe primul loc, ea, cea care te iubește și pentru tine ar face orice, ar renunța la orice, indiferent de oră, zi sau motiv…

După ce se va sătura să mai aștepte să te schimbi te va lăsa, iar atunci tot pe ea o vei găsi vinovată, uiți prin câte a trecut alături de tine, încerci să mai primești o șansă…. TÂRZIU … ai primit destule…

5 lucruri de facut daca o (il) vrei inapoi

Desigur nu exista retete si desigur netul e  plin de carti unde nus’ care ciudat (mai cunoscut sau nu) te asigura ca in doua zile e langa tine cerand iertare, implorand iubire si scurgandu-se toata dupa tine – toate astea sunt POVESTI.

Eu stiu pentru ca le-am incercat pe toate si le-am cumparat pe toate si inapoi n-a venit.

Insa ceva s-a intamplat.

Iata de ce fara a ma erija intr-un atoate-stiutor pot sa-ti dau cateva sfaturi ce s-ar putea sa-ti readuca iubirea sau iubitul inapoi…. repet cu majuscule ===> S-AR PUTEA.

Sigur iti va linisti viata, sigur iti va imbunatati relatia cu fosta sau fostul.

Asta sigur.

1. Urmeaza-ti inima.

Prima chestie e ca nu-ti vine sa crezi – e ceea ce specialistii zic ca se numeste negare. Eu i-as zice credinta. Crezi in imposibil. Nu crezi in realitatea dura. El sau ea au plecat si nu-ti vine sa crezi.

Te sfatuiesc sa treci acesta perioada cu tot sufletul, sa revezi si sa simti ca desi el sau ea nu mai sunt, totusi, peste absolut, peste real si peste normalitate, el sau ea ESTE INCA spre TINE.

Dorinta ta, dorul tau, gandurile tale bune, amintirile mai noi sau mai vechi trimit in absolut o chemare unica. Este asa de simplu ca si niste lanturi sau ancore ce-l sustin si tin pe cel plecat inca spre tine.

Daca a fost dragoste adevarata se va intoarce, mai devreme sau mai tarziu. Daca mai exista o speranta atunci inima ta stie deja despre ce e vorba si nu are nevoie de tine ca sa stie ce are de facut.

2. Inchide ambasada.

Asculta-ma cu mare atentie. Din acest moment ai terminat cu telefoanele, cu rugamintile de intoarcere, cu actiuni reale de a controla sau monitoriza ceva.

In mod normal asta vei face, vei da mii de telefoane, il (o) vei intreba de ce, vei cauta sa intelegi ce si cum si ultimul lucru care-ti trece prin cap e sa stai locului.

Rezista sau vei distruge orice mica speranta mai exista.

Nu am antidot la chinul tau, probabil ca nici nu exista, ceea ce te rog e sa te controlezi si sa faci ceva, orice te tine departe de telefon sau internet sau comunicare cu el (ea).

3. Inchide ambasada.

Stiu, e greu. E inumun. E de parca s-a terminat lumea si nimic nu mai are rost. Cerul s-a desfacut si totul are alt gust. Nici o femeie nu e la fel sau toate au fata ei. Si nici un barbat nu ”se ridica” la inaltimea lui. Nici macar la nivelul degetelului mic de la piciorul drept.

Ai dreptate, asa e. Orice alta femeie are alt gust. Si orice alt barbat are alta aroma. De obicei nu la fel de buna.

Totusi te rog, nu exterioriza asta, ochii spun cateodata totul. Asa ca nu are rost sa te intalnesti, sa discuti, sa argumentezi, sa implori.

4. Inchide ambasada.

Da, ai dreptate, daca tu simti ca nu se mai intoarce atunci chiar nu are sens sa fi deschis pentru dragoste.

Pentru ce a fost. Poti fi deschis pentru orice dar nu pentru dragoste. Dragostea nu se discuta, exista sau nu.

Unde dragoste nu e nimic nu e, simplu.

Eu acum iubesc, habar n-am de ce, sau am habar dar pun pariu ca constientizez incomplet si amestec si mixez subiectivism si dorinte.

Nu stiu ce e aia. Stiu doar ca am nevoie de ea si ca ea are nevoie de mine. Cand asta nu mai e reciproc atunci pur si simplu nu are nici un rost sa tin deschisa ambasada inimii, sunt acolo in inima ta lucruri prea rare si prea frumoase pentru a fi vandute sau date fara rost.

5. Inchide ambasada.

Ai dreptate, ma repet. Asta ca sa-ti subliniez cat de important e. Pur si simplu daca mai exista o sansa uite asa mica -mica, daca nu vei intrerupe orice comunicare bazata pe te rog, hai acasa, vino inapoi, etc etc o vei omora tu din fasa.

Si NU celalalt e de vina ci de data asta tu esti.

Tu vei fi de vina pentru distrugerea totala a dragostei daca iti imaginezi ca dragostea implora sau cere sau roaga.

Adevarata dragoste nu stie despre asa ceva, ea e atat de curata si buna incat da necontenit, daruieste iertare, libertate.

Lasa-l sa plece. Las-o sa vada cum e fara tine. Da-i timp. Fi generos. Fi bun.

Si daca mai exista o sansa asta nu va depinde de tine ci doar de gandurile tale bune. Si mai mereu o relatie de dragoste bazata pe dragoste si care a avut la baza increderea POATE deveni una de prietenie.

O prietenie ciudata, poate prietenie nu e termenul potrivit.

Insa de-a lungul vietii, pe masura ce trec anii vei observa cum ambasada inimii, desi ramane sfanta si inchisa poate deschide o filiala speciala de relatie normala intre doi oameni care se respecta si se cunosc, se apreciaza si se intalnesc mai ales daca in urma dragostei lor exista copii.

Niciodata nu ar trebui sa inchizi de tot ambasada daca exista copii, ei nu au nici o vina si prin ei va regasiti amandoi.

Concluzie finala

Vei citi peste tot sa nu te mai gandesti. Vei observa ca toata lumea iti spune sa faci invers decat iti zic sa faci la punctul unu.

Sa iesi din casa, sa uiti de el (ea) sa-i dai cadourile inapoi, sa distrugi si distragi inimii si constientului tau orice iti aminteste de persoana care te-a parasit.

Eu iti spun insa invers. Daca vei reusi sa echilibrezi punctul 1 si de fapt marele punct 2 ai cea mai mare sansa sa-ti recapeti iubirea.

Daca vei pastra focul dragostei viu, fie si o scanteie si vei putea sa ti asta doar pentru tine este extraordinar. Nu ai nevoie de spectatori, dragostea este in inima ta si a persoanei respective, este sau nu este.

Este foarte greu sa judeci un cuplu, din experienta mea INTOTDEAUNA motivele despartirii sunt impartite intre cei doi si niciodata nu e doar unul de vina.

Si pentru ca dragostea e atat de intima ea se vrea rezolvata fara spectatori, nu ai nevoie de sfaturile prietenilor, eu nu am ce sfat sa-ti dau altul decat sa-ti asculti inima.