E ca puzzle-ul, sunt atatea piese dar doar una se potriveste pentru a continua modelul

Sa stai si sa te gandesti la tot ce a fost si apoi sa compari cu sentimentul ca nu va mai fi niciodata, simti un nod in inima…

Apoi incepi sa cauti acelasi sentiment in alte persoane, alergi disperat, si ti se pare ca te lovesti numai de ziduri, defapt acele sentimente nu le vei gasi niciodata, ea nu e ca restul, e asa speciala incat nu poti sa o compari cu nimeni, si sa nu crezi ca ea s-a impacat cu gandul, poate si ea face la fel, dar frica dezamagirii pe care i-ai produs-o si prefera sa stea departe. Ii este frica de tot ce insemni tu, chiar daca esti ceea ce isi doreste.

Ma intreaba prietenii „Ce s-a intamplat, tu chiar ai iubit-o, cum de nu mai sunteti impreuna?” tot ce pot sa le raspund e „Am iubit-o, dar nu am stiut sa o pastrez…” si imi amintesc cate greseli faceam, o suparam, o necajeam fara sa-mi dau seama ca ea sufera, ea tacea si se consuma si nu spunea nimic… accepta totul, as fi preferat sa ma loveasca, sa ma injure, sa faca ceva sa vad si sa realizez…

E greu sa o cauti in alte persoane, defapt nu stii ce cauti, iar atunci cand gasesti pe cineva vezi ca defapt nu e ceea ce iti doreai.

Poate te intrebi ce avea ea… e greu sa iti explic, e ca puzzle-ul, sunt atatea piese dar doar una se potriveste pentru a continua modelul iar fara ea ramane un gol…

Era ambitioasa si puternica, nu suficient de puternica pentru ea dar destul de puternica sa te ajute sa treci peste toate.

Avea dorinte, planuri si vise, si in toate eram eu, dar am fost destul de prost sa le distrug …